dicțiune - explicat in DEX

dicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DICȚIÚNE, dicțiuni, s. f. Modul de a pronunța cuvintele, silabele și sunetele. ♦ (În teatru, cinematograf etc.) Artă de a pronunța corect și clar un text. [Pr.: -ți-u-. – Var.: dícție s. f.] – Din fr. diction, lat. dictio, -onis.

dicțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
DICȚIÚNE s.f. Fel de a pronunța sunetele, silabele și cuvintele. ♦ Arta de a pronunța clar și frumos un text (mai ales în teatru). [Var. dicție s.f. / cf. fr. diction, lat. dictio].

dicțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DICȚIÚNE s. f. 1. fel de a pronunța sunetele, silabele și cuvintele. ◊ arta de a rosti textul unui rol în teatru, cinema etc. 2. (mod de) exprimare sub raportul selectării și al proprietății termenilor (specific/ă/ criticii literare). (< fr. diction, lat. dictio)

dicțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
* dicțiúne f. (lat. dictio, -ónis. Vezi bene-, con-, contra-, in-, inter-, male- și pre-dicțiune). Modu (arta) de a vorbi frumos în public. Elocuțiune.

dicțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dicțiúne v. dícție

dicțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dicțiune f. 1. mod de a zice, de a rosti: dicțiune poetică, oratorică; 2. elocuțiune.

dicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DICȚIÚNE s. f. v. dicție.