dibuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIBUÍT s. n. Faptul de
a dibui. –
V. dibui.dibuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dibuít s. n.dibuit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dibuit a. și adv.
pe dibuite, pipăind prin întunerec.
dibuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIBUÍT s. n. Faptul de
a dibui. —
V. dibui.