dicție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÍCȚIE s. f. v. dicțiune.dicție (Dicționar de neologisme, 1986)DÍCȚIE s.f. v.
dicțiune.
dicție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dícție (-ți-e)/dicțiúne (-ți-u-) s. f.,
art. dícția (-ți-a)/ dicțiúnea, g.-d. art. dícției/dicțiúnii; pl. dícții/dicțiúni, art. dícțiile (-ți-i-)/dicțiúniledicție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÍCȚIE, dicții, s. f. Modul de a pronunța cuvintele, silabele și sunetele. ♦ (În teatru, cinematograf etc.) Arta de a pronunța corect și clar un text. [
Pr.:
-ți-u-. —
Var.:
dicțiúne s. f.] — Din
fr. diction, lat. dictio, -onis.