dică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÍCĂ adv. v. adică.dică (Dicționaru limbii românești, 1939)dícă f. (cp. cu ngr.
diki, vgr.
dike, judecată, precum și cu
adică).
Mold. La dică, la momentu deciziv:
a greși tocmaĭ la dică; „cînd la dică, nu-ĭ nimică!”.dică (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)dícă, dici, s.f. – Unitate de măsură pentru cereale, echivalentă cu aproximativ 25 kg. – Et. nec. (MDA).
dică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dică f. moment deciziv:
să nu greșească tocmai acum la dică CR. [Origină necunoscută].
dică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÍCĂ adv. v. adică.