diastimă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)diastímă (diastíme), s. f. – Spațiu, interval, răstimp. –
Mr. dhiastimă. Gr. διάστημα (Tiktin; Gáldi 170).
Sec. XVIII, rareori popular în
Mold.diastimă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))DIASTÍMĂ, diastime, s. f. (
Înv.) Interval, spațiu de timp. –
Ngr. diastima.diastimă (Dicționaru limbii românești, 1939)diástimă f., pl.
e (ngr.
diástima).
Vechĭ. Rar. Distanță, spațiŭ, interval de timp.
diastimă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diastimă f. interval:
atâta diastimă de vreme ISP. [Gr. mod.].