diamant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat și zgâriat; adamant.
2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (
1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner.
3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [
Pr.:
di-a-] – Din
fr. diamant.diamant (Dicționar de neologisme, 1986)DIAMÁNT s.n. 1. Varietate cristalină și transparentă a carbonului, care are cea mai mare duritate dintre toate mineralele; se folosește ca piatră prețioasă, ca abraziv etc.
2. Unealtă formată dintr-o bucățică de diamant (
1) fixată pe un suport cu mâner, care se folosește la tăiatul sticlei. ♦ Linguriță de metal cu suprafața exterioară acoperită cu țăndări fine de diamant (
1), folosită în dentistică.
3. Corp mic de literă.
4. Vârf de ancoră. [Pl.
-te, -turi. / cf. fr.
diamant, germ.
Diamant < gr.
adamas].
diamant (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)diamánt (diamánte), s. n. – Piatră prețioasă, varietate cristalină de carbon. –
Var. ad(i)amant, adimant, ghimant. Mr. diamantă, ğamande, megl. diaman. Ngr. διαμάντι;
var., influențată de
mag. gyémánt (Tiktin).
Sec. XVII. –
Der. diamanticale, s. f. (bijuterii, podoabe, diamante), din
ngr. διαμαντιϰά (Tiktin; Gáldi 170);
diamantin, adj. (strălucitor ca diamantul).
diamant (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIAMÁNT s. n. 1. varietate de carbon pur, cristalizat, incolor și transparent, cu luciri puternice; cel mai dur dintre toate mineralele, folosit ca piatră prețioasă, ca abraziv etc. 2. unealtă formată dintr-o bucățică de diamant (1) fixată pe un suport cu mâner, care se folosește la tăiatul sticlei. ◊ linguriță de metal cu suprafața exterioară acoperită cu țăndări fine de diamant (1), folosită în dentistică. 3. cel mai mic corp de literă de tipar. 4. extremitatea inferioară a fusului unei ancore. (< fr.
diamant, /3/ germ.
Diamant)
diamant (Dicționaru limbii românești, 1939)* diamánt n., pl.
e și (vechĭ)
urĭ (ngr.
diamánti, d. vgr.
adamas, adámantos, adică „neîmblînzit, oțel, diamant”, de unde și lat.
adamas, -antís; fr.
diamant). Cea maĭ prețuită din toate petrele prețioase. – Acest corp, care nu e decît cărbune pur cristalizat, e mineralu cel maĭ strălucitor, maĭ dur și maĭ limpede. E insolubil în toți agenții chimicĭ; zgîrie toate corpurile și nu-l zgîrie nicĭ unu, din care cauză nu poate fi cioplit de cît cu propriu luĭ praf. Pin strălucirea și raritatea luĭ e un obĭect de lux și de găteală, servește geamgiilor la tăĭatu sticleĭ, ceasornicarilor la facerea pivoturilor de ceasornic și șlefuitorilor la lustruirea gemelor. Se găsește maĭ ales în India, Brazilia, sudu Africiĭ și Australia. Principalele diamante marĭ sînt:
Koh-i-noor (muntele luminiĭ), de 106 carate;
Regentu (numit așa fiind-c’a fost cumpărat în timpul minoritățiĭ luĭ Ludovic XV de Ducele de Orléans pe atuncĭ regentu Franciiĭ), de 136 de carate (
Diamantele Coroaneĭ se numeaŭ în Francia gĭuvaĭerurile care făceaŭ parte din dotațiunea mobiliară a suveranuluĭ); cel din corona Aiustriiĭ; cel din corona țaruluĭ, numit
Orlov; Excelsior, găsit în Transvaal, de 972 de carate, decĭ maĭ mult de cît toate marile diamante la un loc. V.
brilant și
corindon.diamant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)diamánt (di-a-) s. n.,
pl. diamántediamant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diamant n.
1. cea mai prețioasă și mai vârtoasă dintre pietrele scumpe:
diamantul e carbon pur cristalizat; 2. fig. ceva neprețuit, nestemată;
3. bucată de diamant cu care se taie sticla;
4. în tipografie: caractere de patru puncte.
diamant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant.
2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner.
3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [
Pr.:
di-a-] — Din
fr. diamant.