diacon - explicat in DEX

diacon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoțești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ.

diacon (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
diácon (diáconi), s. m. – Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei bisericești. Gr. διάϰονος (Murnu), în parte prin intermediul sl. dijakonŭ (Vasmer, Gr., 52). – Der. diaconar, s. n. (înv., liturghier); diaconeasă, (femeie în slujba bisericii); diaconesc, adj. (de diacon); arhidiacon, s. m. (prim diacon).

diacon (Dicționaru limbii românești, 1939)
diácon și -ón m., voc. diacóne și -oáne (ngr. și vgr. diákonos, de unde și lat. diáconus și fr. diacre; vsl. diĭakonŭ). Primu grad preuțesc. – V. diac, ipo- și arhi-diacon, preut.

diacon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
diácon (di-a-) s. m., pl. diáconi

diacon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
diacon m. întâiul grad de jos în sus în ierarhia bisericească: diaconul e subordonat preotului. [Gr. mod. DIÁKONOS].

diacon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] — Din sl. dijakonŭ.