diac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIÁC1, dieci, s. m. 1. Scriitor de cancelarie și slujbaș al vistieriei din țările române; grămătic, uricar;
p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat.
2. (
Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din
sl. dijakŭ.diac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÍAC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [
Pr.:
di-ac] – Din
fr. diac.diac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)diác (diaci), s. m. –
1. (Înv.,
Trans.) Cîntăreț bisericesc. –
2. Scriitor de cancelarie, copist. –
3. Scriitor, om cult, instruit, erudit. –
Mr. δiac, megl. diac. Ngr. διάϰος (Murnu 17), în principal prin intermediul
sl. dijakŭ (Miklosich,
Lexicon, 162; Miklosich,
Slaw. Elem., 21;
cf. Vasmer
Gr., 52);
cf. diacon. Pl. mold. dieci. –
Der. dieciță, s. f. (nevastă de diac, cîntăreț).
diac (Dicționaru limbii românești, 1939)diác m., pl
diecĭ (vsl.
diĭakŭ, d. mgr.
diákos și
diákonos, diacon; ung.
deák. Cp. cu
dascăl și cu fr.
clerc, copist, d. lat.
cléricus, cleric).
Vechĭ. Psalt, cîntăreț bisericesc. Cărturar, intelectual, scriitor. Student.
diac (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)diác, dieci, s.n. –
1. Cântăreț bisericesc.
2. Student, școlar. – Din sl. dijaku.
diac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)diác1 (grămătic, cântăreț bisericesc)
s. m.,
pl. diécidiac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*diác2 (diodă)
s. n.,
pl. diácediac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diac m.
1. od., scriitor de cancelarie, logofăt:
dieci de vistierie; 2. azi, cântăreț la biserică:
la ușa bisericii unde cântă diecii POP. [Slav. DIĬAKU, diacon, de unde logofăt, ecleziasticii fiind unicii reprezentanți ai culturei în vremile trecute (cf. fr.
clerc, popesc, învățat, scriitor)].
diac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar;
p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat.
2. (
Reg.) Cântăreț bisericesc. — Din
sl. dijakŭ.diac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIÁC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [
Pr.:
di-ac] — Din
fr. diac.