dezvăț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZVẮȚ s. n. Faptul de a (se) dezvăța; dezobișnuire. – Din
dezvăța (derivat regresiv).
dezvăț (Dicționaru limbii românești, 1939)1) dezvắț n., pl.
urĭ. Dezobișnuință.
Prov. Învățu are și dezvăț, dacă te-aĭ obișnuit cu un lucru cînd îl aĭ, te poțĭ dezobișnuĭ cînd nu-l aĭ.
dezvăț (Dicționaru limbii românești, 1939)2) dezvắț, a -
á v. tr. (după
învăț saŭ lat.
*dĭsvĭtiare, it.
divezzare). Dezobișnuĭesc, fac să uite un obiceĭ:
a dezvăța de beție.dezvăț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezvắț s. n.dezvăț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZVẮȚ s. n. Faptul de a (se) dezvăța; dezobișnuire. — Din
dezvăța (derivat regresiv).