dezgust (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau,
p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. –
Dez- +
gust (după
fr. dégoût).dezgust (Dicționar de neologisme, 1986)DEZGÚST s.n. Scârbă, lipsă de gust pentru mâncare; (
p. ext.) scârbă, silă (față de cineva, de ceva). [Cf. it.
disgusto, fr.
dégoût].
dezgust (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEZGÚST s. n. repulsie față de unele alimente etc.; scârbă, silă. (după fr.
dégoût)
dezgust (Dicționaru limbii românești, 1939)* 1) dezgust n., pl.
urĭ. (d.
gust, după fr.
dégoût). Neplăcere, greață, aversiune:
carnea inspiră dezgust.dezgust (Dicționaru limbii românești, 1939)* 2) dezgúst și
-éz, a -
á v. tr. (d.
a degusta, după fr.
dégoûter). Produc dezgust, fac să peardă gustu, pofta, simpatia:
purtarea luĭ l-a dezgustat. V. refl. Nu-mĭ maĭ place:
m’am dezgustat de carne.dezgust (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezgúst s. n.dezgust (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau,
p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. —
Pref. dez- +
gust (după
fr. dégoût).