dezarticulà - explicat in DEX

dezarticula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler.

dezarticula (Dicționar de neologisme, 1986)
DEZARTICULÁ vb. I. tr. A scoate un membru din încheietură, din articulație. ♦ refl. (Despre oase) A ieși din articulații; (fig.) a se sfărâma, a se spulbera, a se dezagrega. [Cf. fr. désarticuler].

dezarticula (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEZARTICULÁ vb. I. tr. 1. (med.; despre membre) a face să iasă din articulație. 2. (chir.) a amputa la nivelul unei articulații. II. refl. 1. (despre oase) a ieși din încheieturi. 2. a-și pierde coeziunea, a se dezmembra. (< fr. désarticuler)

dezarticula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză

dezarticula (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. — Din fr. désarticuler.

dezarticulà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dezarticulà v. 1. a face o amputare în articulațiuni: a dezarticula un umăr; 2. Anat. a separa oasele unui schelet.