dezarticulat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat.
2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat.
3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații.
4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. –
V. dezarticula.dezarticulat (Dicționar de neologisme, 1986)DEZARTICULÁT, -Ă adj. 1. Scos din încheietură; ieșit din încheietură.
2. (
Fig.) Cu mișcări necoordonate. ♦ Țeapăn.
3. (
Lingv.; despre sunete, cuvinte) Prost articulat, neclar, rău pronunțat. [<
dezarticula].
dezarticulat (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEZARTICULÁT, -Ă adj. 1. (despre membre, oase) scos din articulație. 2. (fig.) cu mișcări necoordonate; dezechilibrat. 3. (despre sunete, cuvinte) rău articulat, neclar. (< dezarticula)
dezarticulat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat.
2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat.
3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații.
4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. —
V. dezarticula.