dezarticula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I.
1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații.
2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca.
3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din
fr. désarticuler.dezarticula (Dicționar de neologisme, 1986)DEZARTICULÁ vb. I. tr. A scoate un membru din încheietură, din articulație. ♦
refl. (
Despre oase) A ieși din articulații; (
fig.) a se sfărâma, a se spulbera, a se dezagrega. [Cf. fr.
désarticuler].
dezarticula (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEZARTICULÁ vb. I. tr. 1. (med.; despre membre) a face să iasă din articulație. 2. (chir.) a amputa la nivelul unei articulații. II. refl. 1. (despre oase) a ieși din încheieturi. 2. a-și pierde coeziunea, a se dezmembra. (< fr.
désarticuler)
dezarticula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb.,
ind. prez. 3
dezarticuleázădezarticula (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I.
1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații.
2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca.
3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea.
— Din
fr. désarticuler.dezarticulà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dezarticulà v.
1. a face o amputare în articulațiuni:
a dezarticula un umăr; 2. Anat. a separa oasele unui schelet.