detunătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o armă de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. –
Detuna +
suf. -ătură.detunătură (Dicționaru limbii românești, 1939)detunătúră f., pl
ĭ (d.
detun). Lovitură puternică. Dărămătură, prăbușitură, loc prăbușit.
Neol. Bubuĭtură, pocnitură.
detunătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)detunătúră s. f.,
g.-d. art. detunătúrii; pl. detunătúridetunătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)detunătură f. detunare prelungită.
detunătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o armă de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. —
Detuna +
suf. -ătură.