detunător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunător, -oare, adj.,
s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor.
2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. –
Detuna +
suf. -ător.detunător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)detunătór1 adj. m.,
pl. detunătóri; f. sg. și
pl. detunătoáredetunător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)detunătór2 (parte a unei arme)
s. n.,
pl. detunătoáredetunător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)detunător a. care detună:
glas detunător.detunător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj.,
s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor.
2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. —
Detuna +
suf. -tor.