detraca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DETRACÁ vb. I.
Refl. (
Livr.; întrebuințat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din
fr. détraquer.detraca (Dicționar de neologisme, 1986)DETRACÁ vb. I. refl. (
Rar) A înnebuni, a se sminti, a se țicni. ♦ (
Rar; despre mașini) A se defecta. [< fr.
détraquer].
detraca (Marele dicționar de neologisme, 2000)DETRACÁ vb. refl. 1. a înnebuni, a se sminti, a se țicni. 2. (despre mașini) a se defecta. (< fr.
détraquer)
detraca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!detracá (a se ~) (a decădea) (
livr.)
(de-tra-) vb. refl.,
ind. perf. c. 3
sg. s-a detracát (folosit numai la timpuri compuse)
detraca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DETRACÁ vb. I.
Refl. (
Livr.; folosit numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. — Din
fr. détraquer.