destăinuì - explicat in DEX

destăinui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESTĂINUÍ, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destắinui] – Des¹- + tăinui.

destăinui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă

destăinui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] — Pref. des- + tăinui.

destăinuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
destăinuì v. 1. a descoperi o taină, a divulga.