destăinui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTĂINUÍ, destăinuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga.
2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦
Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [
Prez. ind. și:
destắinui] –
Des1- +
tăinui.destăinui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!destăinuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3
sg. destăinuiá; conj. prez. 3
să destắinuie/să destăinuiáscădestăinui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV.
1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga.
2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦
Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [
Prez. ind. și:
destăinuiesc] —
Pref. des- + tăinui.destăinuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)destăinuì v.
1. a descoperi o taină, a divulga.