destupător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (
2). –
Destupa +
suf. -ător.destupător (Dicționaru limbii românești, 1939)destupătór n. pl.
óare. Rac, sfredel special de scos dopurile de plută din gîtu buteliilor (fr.
tire-bouchon).
destupător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!destupătór s. n.,
pl. destupătoáredestupător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTUPĂTOR, destupătoare, s. n. Deschizător (
2). —
Destupa +
suf. -ător.