destul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj.,
adv. 1. Adj.,
adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie.
2. Adj.,
adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat,
n. pl.)
A suferit destule. 3. Adj.,
adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!.
4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin
prep. „de”)
a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ...
S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește).
Destul de puțin. Destul de rău. –
De4 +
sătul.destul (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)destúl adv. –
1. Suficient, de ajuns, în cantitate îndestulătoare. –
2. (
Interj.) Ajunge!, gata!, încetează! –
3. (
Adj.) Care este atît cît trebuie. De la
sătul, cu
prep. de (Pușcariu 1531; Tiktin; Candrea),
cf. de ajuns. –
Der. îndestula (
var. destula, (în)destuli),
vb. (a da suficient; a satisface, a mulțumi, a sătura);
îndestulător, adj. (suficient, abundent);
neîndestulat, adj. (nemulțumit);
neîndestulător, adj. (insuficient). Din
rom. provine
bg. destur.destul (Dicționaru limbii românești, 1939)destúl, -ă adj.m pl.
uĭ (
de și
sătul). Suficient, de ajuns, cît trebuĭe.
Vechĭ. Îndestulat, mulțumit. S.n., pl
urĭ. Vechĭ. Îndestulare, belșug. Adv.
Destul am suferit! – Și
în destul. – Vechĭ și
desătul.destul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destúl1 adj. m.,
pl. destúi; f. destúlă, pl. destúle; g.-d. pl. m. și
f. destúlor (antepus, neprecedat de alt determinant cu formă cazuală marcată)/
ac. m. a (la) destúi, f. a (la) destúle (voturile destulor tineri/acestor destui tineri/a destui tineri; s-a adresat destulor tineri/acestor destui tineri/la destui tineri)destul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ)
adv. (~ de buni)destul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)destul a. atât cât trebue. [Contras din
de sătul]. ║ adv. de ajuns:
am lucrat destul.destul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj.,
adv. 1. Adj.,
adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie.
2. Adj.,
adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat,
n. pl.)
A suferit destule. 3. Adj.,
adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!.
4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin
prep. „de”)
a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ...
S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește).
Destul de puțin. Destul de rău. — De4 +
sătul.