destupa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTUPÁ, destúp, vb. I.
Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat.
2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊
Expr. (
Fam.)
A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. –
Des1- + [a]
stupa.destupa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)destupá (destúp, destupát), vb. – A scoate dopul, a desface. –
Mr. distup, distupare. Ar putea fi un
lat. *
dis-stuppāre, cf. fr. détouper; mai probabil format de la
astupa, cu
pref. des-.destupa (Dicționar de argou al limbii române, 2007)destupa, destup v. r. a deveni receptiv la nou, la sugestiile cuiva etc.
destupa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!destupá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
destúpădestupà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)destupà v. a lua astupătoarea. [V.
astupà].
destupa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTUPÁ, destúp, vb. I.
Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat.
2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊
Expr. (
Fam.)
A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. —
Pref. de- + [a]
stupa.