destrăbălat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat.
2. S. m. și
f. Persoană desfrânată. –
Et. nec.destrăbălat (Dicționaru limbii românești, 1939)destrăbălát, -ă adj. Desfrînat. – Rar.
stră-. V.
dezmățat și
zbrehud.destrăbălat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destrăbălát adj. m.,
s. m.,
pl. destrăbăláți; adj. f.,
s. f. destrăbălátă, pl. destrăbălátedestrăbălat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)destrăbălat a. dezordonat.
destrăbălat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat.
2. S. m. și
f. Persoană desfrânată. —
Et. nec.