destitui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTITUÍ, destítui, vb. IV.
Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din
fr. destituer, lat. destituere.destitui (Dicționar de neologisme, 1986)DESTITUÍ vb. IV. tr. A îndepărta (pe cineva) dintr-un post, dintr-o funcție. [Pron.
-tu-i, p.i.
destítui, 3,6
-ie. / < it.
destituire, lat.
destituere].
destitui (Marele dicționar de neologisme, 2000)DESTITUÍ vb. tr. a îndepărta (pe cineva) dintr-o funcție; a demite. (< fr.
destituer, lat.
destituere)
destitui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destituí (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. destítui, 3
destítuie, imperf. 3
sg. destituiá; conj. prez. 3
să destítuiedestitui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTITUÍ, destítui, vb. IV.
Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. — Din
fr. destituer, lat. destituere.destituĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*destítuĭ și
-ĭésc, a -
í v. tr. (lat.
destitúere, d.
statúere, a hotărî, a fixa. V.
constituĭ. – Se conjugă ca
constituĭ). Scot din funcțiune în semn de pedeapsă:
a destituĭ un funcționar.destituì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)destituì v. a scoate dintr´o funcțiune.