destituĭ - explicat in DEX

destitui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.

destitui (Dicționar de neologisme, 1986)
DESTITUÍ vb. IV. tr. A îndepărta (pe cineva) dintr-un post, dintr-o funcție. [Pron. -tu-i, p.i. destítui, 3,6 -ie. / < it. destituire, lat. destituere].

destitui (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DESTITUÍ vb. tr. a îndepărta (pe cineva) dintr-o funcție; a demite. (< fr. destituer, lat. destituere)

destitui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie

destitui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. — Din fr. destituer, lat. destituere.

destituĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*destítuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (lat. destitúere, d. statúere, a hotărî, a fixa. V. constituĭ. – Se conjugă ca constituĭ). Scot din funcțiune în semn de pedeapsă: a destituĭ un funcționar.

destituì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
destituì v. a scoate dintr´o funcțiune.