destinzător - explicat in DEX

destinzător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Neobișnuit) Care destinde. – Destinde + suf. -tor.

destinzător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre

destinzător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
destinzător a. și m. care destinde: (soare) destinzător feeric de aripi sburătoare AL.

destinzător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. — Destinde + suf. -tor.