destinde - explicat in DEX

destinde (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESTÍNDE, destind, vb. III. 1. Refl. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. Refl. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Des¹- + [în]tinde (după fr. détendre).

destinde (Dicționar de neologisme, 1986)
DESTÍNDE vb. III. refl. 1. A-și slăbi încordarea, a se relaxa, a se slăbi. 2. (Despre ființe) A se întinde, a se îndrepta. ♦ A se odihni; a se distra. [P.i. destínd, perf.s. -insei, part. -ins. / după întinde, cf. fr. détendre].

destinde (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DESTÍNDE vb. refl. 1. a-și slăbi încordarea; a se relaxa. 2. (despre ființe) a se întinde, a se îndrepta. ◊ (fig.) a se liniști, a se odihni; a se distra, a se recrea. (după fr. détendre)

destinde (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
DESTÍNDE, destind, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de spirit) A se liniști, a se descărca. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. ◊ Tranz. Și-a destins trupul și a plecat spre ieșire (G. M. ZAMFIRESCU). 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mână... apoi o destinse repede (DELAVRANCEA). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Din des¹- + [în]tinde.

destinde (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns

destinde (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
destinde v. 1. a întinde la larg: Basta își destinse armia în rândueală de bătaie BĂLC.; 2. a răsfira: somnu ’și destinde aripa somnoroasă AL.; 3. a slobozi ceva întins: a destinde arcul [V. întinde].

destinde (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre).