destinzător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Neobișnuit) Care destinde. –
Destinde +
suf. -tor.destinzător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destinzătór (rar)
adj. m.,
pl. destinzătóri; f. sg. și
pl. destinzătoáredestinzător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)destinzător a. și m. care destinde: (soare)
destinzător feeric de aripi sburătoare AL.
destinzător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. —
Destinde +
suf. -tor.