destinatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. Care fixează o destinație. – Din
fr. destinatoire.destinatoriu (Dicționar de neologisme, 1986)DESTINATÓRIU, -IE adj. (
Jur.) Care fixează o destinație. [Pron.
-riu. / cf. fr.
destinatoire, lat.
destinatorius].
destinatoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DESTINATÓRIU, -IE adj. care fixează o destinație. (< fr.
destinatoire, lat.
destinatorius)
destinatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destinatóriu (
livr.) [
riu pron. ryu]
adj. m.,
f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și
f. destinatóriidestinatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (
Livr.) Care fixează o destinație. — Din
fr. destinatoire.destinatoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*destinatóriŭ, -ie adj. (d.
destina) Care regulează destinațiunea:
clauză destinatorie.