destinatoriŭ - explicat in DEX

destinatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire.

destinatoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
DESTINATÓRIU, -IE adj. (Jur.) Care fixează o destinație. [Pron. -riu. / cf. fr. destinatoire, lat. destinatorius].

destinatoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DESTINATÓRIU, -IE adj. care fixează o destinație. (< fr. destinatoire, lat. destinatorius)

destinatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
destinatóriu (livr.) [riu pron. ryu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii

destinatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. — Din fr. destinatoire.

destinatoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*destinatóriŭ, -ie adj. (d. destina) Care regulează destinațiunea: clauză destinatorie.