desemna - explicat in DEX

desemna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESEMNÁ¹, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn).

desemna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESEMNÁ² vb. I. v. desena.

desemna (Dicționar de neologisme, 1986)
DESEMNÁ vb. I. tr. A indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc., a designa. [< desemn + -a, cf. fr. désigner, lat. designare].

desemna (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
desemná (-néz, -át), vb. – A indica, a semnala. Fr. désigner, adaptat conform paralelismului signe-semn.

desemna (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DESEMNÁ vb. tr. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc.; a designa. (după fr. désigner, lat. designare)

desemna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză

desemnà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
desemnà v. 1. a indica cu un semn special; 2. a face cunoscut, a semnala: a desemna ca succesor.

desemna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESEMNÁ¹, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. — Din fr. désigner, lat. designare (după semn).

desemna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESEMNÁ² vb. I v. desena.