deroga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEROGÁ, deróg, vb. I.
Intranz. A se abate (în mod excepțional) de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale. – Din
fr. déroger, lat. derogare.deroga (Dicționar de neologisme, 1986)DEROGÁ vb. I. intr. A se abate de la o lege, de la un regulament etc. [P.i.
deróg, 3,6
-gă. / < lat., it.
derogare].
deroga (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEROGÁ vb. intr. a se abate de la prevederile unui act normativ, ale unui statut sau convenții în baza unui act de aceeași natură. (< fr.
déroger, lat.
derogare)
deroga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)derogá (a ~) (a face o excepție)
vb.,
ind. prez. 3
derógă; conj. prez. 3
să derógederogà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)derogà v.
1. a modifica sau a înfrânge o lege, un uz:
a deroga la un contract; 2. a-și pierde nobleța, demnitatea, rangul;
3. a nu se conforma cu.
deroga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEROGÁ, deróg, vb. I.
Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. — Din
fr. déroger, lat. derogare.