deraia - explicat in DEX

deraia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DERAIÁ, deraiéz, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler.

deraia (Dicționar de neologisme, 1986)
DERAIÁ vb. I. intr. (Despre un vehicul pe șine: tren, tramvai etc.) A aluneca, a sări de pe șine, de pe linie. ◊ (Fig.; despre oameni) A devia (într-o discuție etc.); a înnebuni, a se sminti. [Pron. -ra-ia, p.i. 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. dérailler].

deraia (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
deraiá (deraiéz, deraiát), vb. – 1. Despre mijloacele de transport, a sări de pe șine. – 2. A vorbi aiurea, a bate cîmpii. Fr. dérailler. – Der. deraiere, s. f.

deraia (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DERAIÁ vb. intr. 1. (despre tren, tramvai, metrou) a sări de pe șine. 2. (fig.) a devia de la subiect, a divaga. ◊ (p. ext.) a ieși din normal; a înnebuni, a se sminti. (< fr. dérailler)

deraia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd

deraia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] — Din fr. dérailler.

deraià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deraià v. a ieși din șine: trenul a deraiat (= fr. dérailler).