depune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPÚNE1, depún, vb. III.
1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊
Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară).
A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei.
A depune un act (sau
o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.)
A depune muncă (sau
efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar)
A depune un examen = a da un examen.
A depune jurământ(ul) =
a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces;
b) (despre unele categorii de oameni și despre militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării.
A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces.
2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit).
3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [
Perf. s. depusei, part. depus] – Din
lat. deponere (cu sensurile
fr. déposer).
depune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPÚNE2, pers. 3
depúne, vb. III.
Intranz. (
Reg.; despre vaci, bivolițe etc.) A-și mări ugerul (ca urmare a secreției abundente de lapte), a fi aproape să fete. [
Perf. s. depuse, part. depus] –
Lat. deponere.depune (Dicționar de neologisme, 1986)DEPÚNE vb. III. 1. tr. A pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ◊
A depune bani = a încredința bani spre păstrare (de obicei unei instituții);
a depune un mandat = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini.
2. tr., refl. A cădea sau a lăsa să cadă la fund (substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului).
3. intr. A face o depoziție. [P.i.
depún, perf.s.
-pusei, part.
-pus. / < lat.
deponere, cf. fr.
déposer, după
pune].
depune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)depúne (-n, -ns), vb. –
1. Despre oi și vaci, a făta. –
2. Despre oi și vaci, a fi fecundată. –
3. A depune, a lăsa. –
Var. (sensurile 1 și 2)
dăpune. Mr.,
megl. dipun „descind”.
Lat. *
dĕpōnĕre (Pușcariu 502; Candrea-Dens., 1463; REW 2572; Tiktin; Candrea; Scriban),
cf. it. deporre, sp.,
prov. deponer, port. depôr. Este cuvînt popular, din fondul tradițional
lat., cu primele sensuri. Cu toate uzurile care înseamnă „a depune” este
neol. –
Der. deponent, adj.;
depunător, adj.;
depozant, s. m., din
fr. déposant; depozit, s. n.,
mr. dipozit, din
it. deposito; depozita, vb.;
depozitar, s. m.;
depoziți(un)e, s. f., toate
neol.depune (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEPÚNE vb. I. tr. 1. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ♦ a ~ bani = a încredința bani spre păstrare (unei instituții); a ~ mandatul = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcționari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente. 2. a desfășura, a executa, a presta (o muncă, un efort). II. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanțe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). III. intr. (jur.) a face o depoziție. (< lat.
deponere, după fr.
déposer)
depune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)depúne (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. depún, 2
sg. depúi, 1
pl. depúnem; conj. prez. 3
să depúnă; ger. depunấnd; part. depúsdepune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)depune v.
1. a pune jos un lucru;
2. a face un depozit:
a depune bani la un bancher; 3. fig. a renunța, a părăsi:
a depune autoritatea; 4. a scoate din funcțiune:
a depune un rege; 5. a spune înaintea unui tribunal ce știe despre un fapt;
6. a întemnița:
criminalul a fost depus; 7. a se scăpa:
a depune un examen. [Lat. DEPONERE].
depune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEPÚNE1, depún, vb. III.
1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊
Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară).
A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei.
A depune un act (sau
o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.)
A depune muncă (sau
efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar)
A depune un examen = a da un examen.
A depune jurământ(ul) =
a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces;
b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării.
A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces.
2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit).
3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [
Perf. s. depusei, part. depus] —
Din lat. deponere (cu sensurile
fr. déposer).
depune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEPUNE2 pers. 3
depúne, vb. III.
Intranz. (
Reg.; despre vaci, bivolițe etc.) A-și mări ugerul (ca urmare a secreției abundente de lapte), a fi aproape să fete. [
Perf. s. depuse, part. depus] —
Lat. deponere.