deprinde (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPRÍNDE, deprínd, vb. III.
1. Refl. și
tranz. A (se) obișnui, a (se) învăța. ♦
Refl. A se familiariza cu cineva.
2. Tranz. A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [
Perf. s. deprinséi, part. deprins]. –
Lat. depre(
he)
ndere.deprinde (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)deprínde (deprínd, depríns), vb. – A deprinde, a familiariza, a obișnui.
Lat. dĕprĕhĕndĕre (Pușcariu 501; Candrea-Dens., 1450; REW 2574; Tiktin; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 164);
cf. v. sp. (
gal.)
deprender și, cu alt
suf.,
it. apprendere, fr. apprendre. –
Der. deprindere, s. f. (uzanță, obicei; practică);
nedeprins, adj. (puțin familiarizat).
deprinde (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deprínde (a ~) (de-prin-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. deprínd, 1
pl. depríndem, 2
pl. depríndeți, perf. s. 1
sg. deprinséi, 1
pl. deprínserăm; conj. prez. 3
să depríndă; imper. 2
sg. deprínde; ger. deprinzấnd; part. deprínsdeprinde (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deprinde v.
1. a exersa, a învăța în practică:
a deprinde copiii cu armele; 2. a se obișnui:
s’a deprins cu el. [Lat. DEPREHENDERE, a, apuca, de unde a învăța ceva bun sau rău (cf.
apucătură)].
deprinde (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEPRÍNDE, deprínd, vb. III.
1. Refl. și
tranz. A (se) obișnui, a (se) învăța. ♦
Refl. A se familiariza cu cineva.
2. Tranz. A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [
Perf. s. deprinsei, part. deprins] —
Lat. depre(he)ndere.