deprava (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPRAVÁ, depravez, vb. I.
Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din
fr. dépraver, lat. depravare.deprava (Dicționar de neologisme, 1986)DEPRAVÁ vb. I. refl. A fi desfrânat, decăzut; a se descompune din punct de vedere moral. [< fr.
dépraver, it., lat.
depravare].
deprava (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEPRAVÁ vb. refl. a deveni depravat; a se corupe. (< fr.
dépraver, lat.
depravare)
deprava (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl.,
ind. prez. 3
se depraveázădeprava (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEPRAVÁ, depravez, vb. I.
Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. — Din
fr. dépraver, lat. depravare.depravà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)depravà v.
1. a strica, a schimba în rău:
mâncările crude depravează stomacul; 2. a corupe, a perverti:
a deprava tinerimea.