depravare - explicat in DEX

depravare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava.

depravare (Dicționar de neologisme, 1986)
DEPRAVÁRE s.f. Acțiunea de a (se) deprava și (mai ales) rezultatul ei; desfrânare, descompunere morală; corupție; depravațiune. [< deprava].

depravare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
depraváre (de-pra-) s. f., g.-d. art. depravắrii; pl. depravắri

depravare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
depravare f. 1. alterațiune: depravarea sângelui; 2. fig. stricat: inimă depravată.

depravare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. — V. deprava.