deponent - explicat in DEX

deponent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEPONÉNT¹, -Ă, deponenți, -te, adj. (În gramatica latină, despre verbe și forme verbale) Cu formă pasivă și înțeles activ. – Din fr. déponent, lat. deponens, -ntis.

deponent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEPONÉNT², -Ă, deponenți, -te s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente.

deponent (Dicționar de neologisme, 1986)
DEPONÉNT adj., s.n. (Verb latin) care are formă pasivă și înțeles activ. [Cf. fr. déponent, lat. deponens].

deponent (Dicționar de neologisme, 1986)
DEPONÉNT, -Ă s.m. și f. Depunător de bani, de hârtii de valoare etc. [Cf. lat. deponens, it. deponente].

deponent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEPONÉNT¹, -Ă adj., s. n. (verb latin) care are formă pasivă și înțeles activ. (< fr. déponent, lat. deponens)

deponent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEPONÉNT², -Ă s. m. f. depunător de bani, de hârtii de valoare etc. (< lat. deponens, it. deponente)

deponent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*deponént, -ă adj. (lat. depónens, -éntis). Care depune, depunător. Gram. Se numesc așa în limba latină niște verbe care au formă pasivă și înț. activ.

deponent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deponént¹ adj. m., pl. deponénți; f. deponéntă, pl. deponénte

deponent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deponént² s. m., pl. deponénți

deponent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deponent a. Gram. se zice de verbele latine cari au forma activă și sensul pasiv.