deplinătate - explicat in DEX

deplinătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate.

deplinătate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*deplinătáte f. (d. deplin). Calitatea de a fi deplin, plenitudine, perfecțiune: a fi în deplinătatea sănătățiĭ, a ajunge la deplinătatea mințiĭ.

deplinătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deplinătáte (de-pli-) s. f., g.-d. art. deplinătắții

deplinătate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate.