deplin - explicat in DEX

deplin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet² (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De⁴ + plin.

deplin (Dicționaru limbii românești, 1939)
deplín, -ă adj. (de și plin). Complet, perfect, întreg: învățat deplin, fericire deplină, victorie deplină. Adv. În mod deplin: îs deplin (saŭ pe deplin) convins, fericit.

deplin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne

deplin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deplin a. complet, întreg. [Lit. plin de tot]. ║ adv. cu totul, absolut: pe deplin mulțumit.

deplin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet² (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. — De⁴ + plin.