deosebi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV.
1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦
Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții.
2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția.
3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [
Pr.:
de-o-] –
De4 + osebi.deosebi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [
Var.: (
reg.)
deosibí vb. IV] – Din [în]
deosebi.deosebi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deosebí (a ~) (de-o-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. deosebésc, imperf. 3
sg. deosebeá; conj. prez. 3
să deosebeáscădeosèbi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deosèbi adv. la o parte (rar întrebuințat):
în deosebi, mai ales. [Vechiu-rom.
osebi = slav. O SEBIE, pentru sine].
deosebi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV.
1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦
Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții.
2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția.
3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [
Pr.:
de-o-]
—
De4 +
osebi.deosebì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deosebì v.
1. a despărți cu simțurile, cu mintea:
a deosebi oile de capre; fig.
a deosebi binele de rău; 2. a face o deosebire;
3. a nu semăna: f
rate de frate se deosebește; 4. a se semnala, a se distinge. [V.
deosebi].
deosebĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)deosébĭ (în) loc. adv. (
de și vsl.
osobi, osobĭ, osobe, pentru sine, separat, d.
sobĕ care vine din
svoĭ, al săŭ, propriŭ,
sebĕ, luĭ, sîrb.
o sebi, p. sine,
osobit, deosebit. V.
slobod).
Rar. În special, cu deosebire, maĭ ales. – În Cod. Vor.
usebĭ, la o parte, deosebit.