deosebit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj.,
adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit.
2. (La
pl., precedând substantivul) Felurite, diverse.
3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil.
4. Separat, despărțit.
II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte.
2. În afară de..., pe lângă. –
V. deosebi.deosebit (Dicționaru limbii românești, 1939)deosebít, -ă adj. (d.
deosebesc). Separat. Distins. Diferit. Adv. În mod deosebit:
a locui deosebit. Deosebit de asta, afară de asta, pe lîngă asta, apoĭ. – Vechĭ
osebit.deosebit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deosebit a.
1. diferit;
2. rar și excelent, distins. ║ adv.
deosebit de, afară de.
deosebit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj.,
adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit.
2. (La
pl., precedând substantivul) Felurite, diverse.
3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil.
4. Separat, despărțit.
II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte.
2. În afară de..., pe lângă. —
V. deosebi.