denotație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DENOTÁȚIE, denotații, s. f. 1. (
Log.) Sferă.
2. (
Lingv.) Semnificație. – Din
fr. dénotation.denotație (Dicționar de neologisme, 1986)DENOTÁȚIE s.f. 1. (
Log.) Denumire a unui obiect care trimite la un concept; sferă.
2. (
Lingv.) Faptul de a denumi, semnificație lexicală. [Cf. fr.
dénotation, it.
denotazione].
denotație (Marele dicționar de neologisme, 2000)DENOTÁȚIE s. f. 1. (log.) sferă (4). 2. semnificație (1). (< fr.
dénotation, lat.
denotatio)
denotație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)denotáție (-ți-e) s. f.,
art. denotáția (-ți-a), g.-d. art. denotáției; pl. denotáții, art. denotáțiile (-ți-i-)denotație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DENOTÁȚIE, denotații, s. f. 1. (
Log.) Totalitatea indivizilor la care se aplică un cuvânt; sferă.
2. (
Lingv.) Sensul stabil și analizabil în afara contextului unui cuvânt. – Din
fr. dénotation.