denominativ - explicat in DEX

denominativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.

denominativ (Dicționar de neologisme, 1986)
DENOMINATÍV, -Ă adj. Care denumește. // s.n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un nume. [< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus].

denominativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DENOMINATÍV, -Ă adj., s. n. (cuvânt) care servește pentru a denumi. ♦ verb ~ = verb derivat de la un substantiv sau adjectiv. (< fr. dénominatif, lat. denominativus)

denominativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*denominatív, -ă adj. (lat. denominativus). Care servește la numit: termin denominativ.

denominativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
denominatív¹ adj. m., pl. denominatívi; f. denominatívă, pl. denominatíve

denominativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
denominatív² s. n., pl. denominatíve

denominativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
denominativ a. ce servă a numi: termen denominativ.

denominativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DENOMINATÍV,-Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. — Din fr. dénominatif, lat. denominativus.