delega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DELEGÁ, delég, vb. I.
Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din
fr. déléguer, lat. delegare.delega (Dicționar de neologisme, 1986)DELEGÁ vb. I. tr. A împuternici pe cineva cu dreptul de a acționa (în numele celui care-i dă împuternicirea); a da o delegație cuiva. ♦ A transmite prin delegație (o autoritate, o putere, o creanță etc.). [P.i.
delég, se conjugă ca
lega. / < fr.
déléguer, cf. lat.
delegare].
delega (Marele dicționar de neologisme, 2000)DELEGÁ vb. tr. a atribui cuiva calitatea de delegat; a da o delegație. (< fr.
déléguer, lat.
delegare)
delega (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)delegá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
deleágădelegà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)delegà v.
l. a transmite altuia puterile sau drepturile sale;
2. a învesti cu o autoritate.
delega (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DELEGÁ, delég, vb. I.
Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. — Din
fr. déléguer, lat. delegare.