deifica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEIFICÁ, deífic, vb. I.
Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica.[
Pr.:
-de-i-] – Din
lat. deificare, fr. déifier.deifica (Dicționar de neologisme, 1986)DEIFICÁ vb. I. tr. (
Liv.) A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pron.
de-i-, p.i.
deífic. / < it., lat.
deificare].
deifica (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEIFICÁ vb. tr. 1. a atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. 2. (fig.) a diviniza. (lat.
deificare, fr.
déifier)
deifica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deificá (a ~) (de-i-) vb.,
ind. prez. 3
deíficădeificà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deificà v.
1. a pune în numărul zeilor;
2. fig. a lăuda peste măsură.
deifica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEIFICÁ, deífic, vb. I.
Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [
Pr.:
-de-i-] —
Din lat. deificare, fr. déifier.