deificare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de
a deifica. [
Pr.:
de-i-] –
V. deifica.deificare (Dicționar de neologisme, 1986)DEIFICÁRE s.f. (
Liv.) Faptul de a deifica; zeificare. [Pron.
de-i-. / <
deifica].
deificare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deificáre (de-i-) s. f.,
g.-d. art. deificắrii; pl. deificắrideificare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de
a deifica. [
Pr.: -
de-i-] —
V. deifica.