degaja (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEGAJÁ, degajez, vb. I.
Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦
Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică.
2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol.
3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui.
4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. [
Prez. ind. pers. 3 și:
degájă] – Din
fr. dégager.degaja (Dicționar de neologisme, 1986)DEGAJÁ vb. I. tr. 1. A lua înapoi ceea ce a fost dat în gaj; a retrage din gaj.
2. A elibera (un loc), a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică ori îngreuiază.
3. A produce o emanație, a exala, a răspândi.
4. A trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acțiune periculoasă. ♦ (
La scrimă) A-și desprinde sabia de sabia adversarului. [P.i. 3,6
-jează, ger.
-jând. / < fr.
dégager].
degaja (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3
degájă, 1 pl.
degajắm; conj. prez. 3
să degáje; ger.
degajấnddegaja (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3
degajeáză, 1 pl.
degajắm; conj. prez. 3
să degajéze; ger.
degajấnddegaja (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)degajá (-jéz, -at), vb. – A desprinde, a da drumul, a lăsa liber.
Fr. dégager. –
Der. degajat, înv. (dezinvolt; nepăsător);
degajament, s. n., din
fr. dégagement.degaja (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEGAJÁ vb. I. tr. 1. a elibera, a scuti pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică. 2. a răspândi, a elimina (gaze, vapori, miros etc.), a emana, a exala. 3. (fotbal) a trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ◊ (scrimă) a-și desprinde floreta de cea a adversarului. II. refl. (și fig.) a se desprinde, a se elibera. (< fr.
dégager)
degajà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)degajà v.
1. a produce o emanațiune:
plantele degajează noaptea acid carbonic; 2. a-și lua cuvântul înapoi:
m’am degajat.degaja (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEGAJÁ, (
1)
pers. 3
degájă, (
2, 3, 4)
degajez, vb. I.
Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦
Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică.
2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol.
3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui.
4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. — Din
fr. dégager.