defraudà - explicat in DEX

defrauda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda, a frustra. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare.

defrauda (Dicționar de neologisme, 1986)
DEFRAUDÁ vb. I. tr. A delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituție etc.); a frauda. [Pron. -fra-u-. / < lat. defraudare, cf. it. defraudare].

defrauda (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEFRAUDÁ vb. tr. a delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituție etc.); a înșela, a escroca; a frauda. (< lat., it. defraudare)

defrauda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză

defrauda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] — Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare.

defraudà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
defraudà v. a lua prin fraudă.