defrauda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I.
Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda, a frustra. [
Pr.:
-fra-u-] – Din
lat. defraudare. Cf. it. defraudare.defrauda (Dicționar de neologisme, 1986)DEFRAUDÁ vb. I. tr. A delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituție etc.); a frauda. [Pron.
-fra-u-. / < lat.
defraudare, cf. it.
defraudare].
defrauda (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEFRAUDÁ vb. tr. a delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituție etc.); a înșela, a escroca; a frauda. (< lat., it.
defraudare)
defrauda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)defraudá (a ~) (-fra-u-) vb.,
ind. prez. 3
defraudeázădefrauda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I.
Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [
Pr.:
-fra-u-] —
Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare.defraudà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)defraudà v. a lua prin fraudă.