definitiv - explicat in DEX

definitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.

definitiv (Dicționar de neologisme, 1986)
DEFINITÍV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ◊ Profesor (sau învățător) definitiv = Profesor sau învățător care, după îndeplinirea unor anumite condiții, obține unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfârșit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus].

definitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEFINITÍV, -Ă adj. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ♦ profesor (sau învățător) ~ = profesor (sau învățător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârșit, la urma urmelor. (< fr. définitif, lat. definitivus)

definitiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*definitív, -ă adj. (lat. definitivus). Care termină o afacere, care e pe tot-de-a-una: sentență definitivă. Pe vĭață, pe tot-de-a-una: profesor definitiv. În definitiv, după ultima deciziune, la urma urmeĭ. Adv. Pe tot-de-a-una: a pleca de unde-va definitiv.

definitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve

definitiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
definitiv a. care termină un lucru, o afacere: răspuns definitiv; în definitiv, după ultima deciziune, în cele din urmă.

definitiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. — Din fr. définitif, lat. definitivus.